Linia de raportare

Dacă ai găsit ceva pe internet ce poate fi periculos pentru un copil sau adolescent, raportarea e primul pas să scăpăm de acel ceva.

Scrie-ne și noi trimitem informațiile la departamentele din Poliție abilitate să investigheze și să intervină. Completarea datelor cu caracter personal este opțională. Datele tale ne ajută să cerem informații suplimentare dacă este cazul. Persoanele care raportează nu vor fi suspectate față de găsirea conținutul raportat.

 

Ce fel de conținut pot să raportez?

Acestea sunt lucrurile pe care le putem elimina împreună de pe net.

Conținut ilegal

Linia de raportare esc_Abuz primeste notificări cu privire la o serie de subiecte care cuprind conținut ilegal, așa cum este definit de legislația română în vigoare:

  • Conținut pornografic accesibil minorilor – este un conținut sexual explicit destinat exclusiv adultilor. Considerăm că expunerea copiilor la astfel de materiale are efecte profund dăunătoare asupra dezvoltarii acestora. În România, conținutul pornografic din mediul online aflat sub jurisdicția autorităților romane (gazduit pe servere din țară) este reglementat prin legea nr. 196/2003. Actul normativ specifică faptul că deținătorii acestor site trebuie să asigure accesul doar pe bază de parolă și plata unei taxe. Notificările primite în legătură cu acest tip de conținut, găzduit pe servere din țară și accesibil minorilor, dacă se confirmă, sunt direcționate către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
    http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/43795
  • Pornografia infantilă – este o faptă care se referă la abuzuri sexuale asupra minorilor. Aceasta este incriminată de articolul 374 Cod Penal, care stipulează ,, Prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor ori o persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum și orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual.”
    https://legeaz.net/noul-cod-penal/art-374
  • Discriminarea – este o faptă catalogată drept contravenție și incriminată de Ordonanța Guvernului 137/2000. Mai exact fapta se referă la o acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept față de persoane în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, protecție și securitate socială, serviciile publice, accesul la bunuri și facilități, sistemul educațional, libertarea de mișcare șamd. pe bază de gen, orientare sexuală, rasă, religie, etnie sau categorie socială. Instituția abilitată în astfel de situații este Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
    https://www.cncd.ro/wp-content/uploads/2021/02/og-nr.-137-din-2000-republicata-2014.pdf
  • Trafic de minori – faptă pedepsită de Codul Penal prin articolul 211. ,,Recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Consimțământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă.
    https://lege5.ro/gratuit/gezdmnrzgi/art-211-traficul-de-minori-codul-penal?dp=gqytsojug42ts
Conținut dăunător copiilor
  • Materiale care implică nudiatate infantilă
  • Materiale cu scene de violență (materiale video sau imagini care surprind acte reale de violență asupra unor persoane sau animale)
  • Materiale care promovează și încurajează copiii la folosirea unui limbaj vulgar sau a unor comportamente vicioase (folosirea de substanțe psiho-active, consumul de alcool sau tutun în rândul minorilor ori a jocurilor de noroc).
Unii abuzatori călătoresc în căutare de victime. Nu trece cu vederea, raportează!

Linia de raportare esc_ABUZ trage un semnal de alarmă în legătură cu situația specifică a copiilor care cad victime ale pedofililor care călătoresc din alte țări. Puteți trimite o sesizare complet anonimă despre astfel de situații prin formularul de raportare sau la adresa de e-mail: abuz@oradenet.ro iar noi o vom direcționa cu celeritate către autoritățile competente.
Dacă vă aflați în aeroport, într-o gară sau într-un mijloc de transport în comun, ori dacă în hotelul în care sunteți cazat vedeți situații în care minori sunt însoțiți sau conduși într-o cameră de către persoane care par a le fi străine, vă rugăm să alertați imediat autoritățile.
Posibile semne că minorul este victimă a traficului de persoane sau că este abuzat sexual:

  • copilul este îmbrăcat într-o manieră sexualizată sau pare a fi sub influența alcoolului sau a unor substanțe psiho-active
  • minorul prezintă semne evidente de malnutriție sau abuz fizic, are vânătăi sau zgârieturi pe corp, sau semne ca a fost ars cu țigara
  • minorul nu poate să dea detalii despre locul în care se află sau de ce se află acolo, ori conumicarea cu alte persoane pare că este ,,un script” ( a fost învățată pe dinafară) ori dă detalii contradictorii
  • le este frică de personalul de securitate sau personalul în uniformă.
Cum procesăm raportul tău la esc_ABUZ

Trimiterea de sesizari către linia de raportare esc_ABUZ poate fi făcută de oricine are acces la internet, completând formularul de pe oricare din paginile

  • http://safernet.ro
  • https://oradenet.ro/linia-de-raportare/

Sau prin trimiterea unui mesaj la adresa de email abuz@oradenet.ro. Acest lucru poate fi facut în mod complet anonim.

Dacă raportul se referă la materiale pornografice, materiale legale, dar care sunt accesibile minorilor și conținutul se află pe un server din România, raportul va fi transmis Autorității Naționale pentru Management și Reglementare în Comunicare din România. Dacă fișierele raportate, de acest fel, sunt localizate pe servere situate în afara granițelor țării, raportul este închis.
Informațiile și rapoartele primite prin intermediul liniei de raportare esc_ABUZ, care transmit detalii despre situații de risc, abuz emoțional, lipsă de îngrijire etc., la care sunt supuși minori sau persoane vulnerabile, vor fi trimise Direcției Generale de Asistență Socială.
După completarea formularului esc_ABUZ, se creează un raport care primește automat numar de înregistrare. Aceste numere sunt consecutive. Dacă raportul se primește prin e-mail, acesta va fi înregistrat de către operator în baza de date a liniei de raportare. Operatorul analizează conținutul raportat și, în funcție de tipul acestuia și de locația serverului pe care este găzduit, transmite notificarea către Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, ANCOM, DGASPC sau către o altă linie de raportare membră INHOPE,  atunci când serverul gazdă se află în țara de competență a respectivului hotline.
Dacă raportul conține link-uri, imagini cu abuz sexual asupra copiilor ori nuditate, iar site-ul web respectiv sau fișierul multimedia este identificat de către analist ca fiind găzduit pe un server din țară, raportul este transmis Inspectoratului General al Poliției Române, respectiv ofițerilor desemnați, prin selectarea câmpurilor specifice din aplicația esc_ABUZ și completarea corespunzătoare a bazei de date interne.
Dacă raportul primit trimite către un canal de streaming, respectiv fluxul video sau audio este transmis în timp real, cu transmitere de imagini reale cu abuz fizic, tentative de sinucidere etc., operatorul va anunța imediat poliția sau va apela numărul de telefon de urgență 112.

Cum poți raporta complet anonim

Toate notificările primite prin formularul de raportare pe pagina esc_ABUZ pot fi anonimizate complet prin bifarea butonului ,,Nu” situat în partea de jos a câmpului ,, Ești de acord cu transmiterea datelor tale personale către poliție sau alte structuri abilitate să intervină în instrumentarea sesizării? ”. Activarea acestei opțiuni împreună cu necompletarea câmpurilor dedicate datelor personale (nume și contact) nu permit operatorului liniei de raportare identificarea persoanei care a completat formularul de raportare. În situația în care câmpurile pentru nume și date de contact au fost completate, însă nu a fost furnizat acordul persoanei care a facut raportul prin bifarea butonului ,,Da” notificarea respectivă va fi tratată ca fiind anonimă, respectiv numele sau datele de contact NU vor fi transmise autorităților. În cazul în care reprezentanții autorităților abilitate solicită datele de contact ale persoanei care a transmis raportul, operatorul esc_Abuz va solicita în prealabil acordul persoanei respective pentru furnizarea datelor către autorități. În lipsa acestui acord, datele de contact nu vor fi furnizate, raportul fiind tratat în continuare ca fiind anonim. Pentru detalii despre măsurile implementate pentru protecția datelor personale vă rugăm să consultați secțiunea ,,Politica de protecție a datelor”.
În situația în care ați transmis un raport către esc_Abuz prin emailul dedicat abuz@oradenet.ro sau prin formularul de raportare cu opțiunea de transmitere a datelor de contact veti fi informat despre modul de rezolvare a situației aduse în atenția liniei de raportare.

Colaborarea cu instituțiile statului Român

Linia de raportare esc_Abuz colaborează cu instituțiile abilitate ale statului român, cu atribuții în protejarea drepturilor minorilor și persoanelor vulnerabile dar și în combaterea faptelor ilegale. Notificările primite din partea publicului român și a partenerilor externi în legătură cu materiale cu abuzuri asupra copiilor sau alte fapte ilegale care aduc atingere drepturilor și intergrității minorilor sunt transmise către Inspectoratul General al Politiei Române, pe baza unui protocol de colaborare încheiat între instituția mai sus amintită și Organizația Salvați Copiii România.

Vreau să fac o sesizare. Cum procedez?

Această procedură este în concordanță cu normele de bună practică și transparență a modului de lucru al liniei de raportare esc_Abuz, derulat în cadrul Organizației Salvați Copiii, membru INHOPE.
Orice persoană care consideră că a fost prejudiciată de către operatorul liniei de raportare esc_Abuz prin îndeplinirea sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, poate să înainteze o sesizare către coordonatorul proiectului Ora de Net la adresa de email contact@oradenet.ro. Sesizarea trebuie să fie în formă scrisă, să conțină datele de identificare ale persoanei care o transmite (minim nume, prenume adresa de răspuns și date despre raportul transmis) și subiectul concret al sesizării precum și natura prejudiciului creat. Nu vor fi acceptate sesizări anonime, jignitoare sau cele fără date despre raportul înaintat liniei esc_Abuz sau alte detalii care să defineasca cu claritate felul și natura prejudiciului.
Sesizarea va fi analizată de către coordonatorul de proiect în conformitate cu normele legale în vigoare, normele legale de protecție a datelor personale, principiilor etice ale Organizației Salvați Copiii și standardele de bună practică ale INHOPE, urmând ca răspunsul să fie transmis în termen de 30 de zile lucrătoare către autorul sesizării. Răspunsul coordonatorului de proiect și acțiunea de clasare a sesizarii ori după caz, dispunerea de sancțiuni administrative sau discipinare față de operatorul liniei de raportare sunt finale.

Finanțare și guvernanță

Linia de raportare esc_Abuz face parte din proiectul Ora de Net, un program unic în România, care își propune să promoveze folosirea internetului de către copii într-un mod util, creativ și sigur.
Proiectul Ora de Net este derulat de către Organizația Salvați Copiii România și este cofinanțat de Comisia Europeană. Activitățile proiectului Ora de Net sunt desfășurate în baza legislatiei în vigoare și a prevederilor Protocoalelor de Colaborare încheiate cu instituțiile abilitate ale statului român.
La nivelul proiectului Ora de Net este activ încă din anul 2008 un Consiliu Consultativ format din reprezentanți ai instituțiilor publice, dar și private care au ca scop protecția copiilor sau își desfășoară activitatea în sectoare care impactează activitatea copiilor în mediul online. Mai precis, acesta este format din reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, Inspectoratul General al Poliției Române, Autoritatea Națională pentru Administrație și Reglementare în Comunicații, Asociația Națională a Internet Service Providerilor, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Orange România, ECDL, Kaspersky, Bitdefender, TPU, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Consiliul Consultativ are întâlniri periodice, cu scopul de a superviza activitățile derulate în cadrul proiectului Ora de Net, de a sprijini inițiativele propuse de echipa de implementare și de a susține crearea unui cadru care să permită asigurarea unei utilizări creative, utile și sigure a internetului de către copii.

Dacă nu vrei să folosești formularul din dreapta, ne poți povesti ce s-a întâmplat și pe adresa abuz@oradenet.ro

Vă rugăm să reţineţi că Ora de net nu încurajează sau aprobă căutarea conţinutului de tip pornografie infantilă pe Internet.