Pompierii români se duc din nou în Grecia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că 40 de pompieri au plecat deja spre Republica Elenă și urmează să intervină cu mai multe autospeciale.
O femeie în vârstă de 67 de ani din oraşul Pătârlagele care ameninţa că se aruncă de pe o stâncă a fost salvată după mai bine de 12 ore de negocieri.
Locuitorii din Tulcea și Galați au fost treziți de RO-ALERT la ora 6.45. Ucraina a fost bombardată iar de Putin la granița cu România, existând riscul să cadă resturi de drone pe teritoriul țării noastre.
Trei noi şalupe multirol au intrat în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), a anunţat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
În urma semnării unui contract de achiziţie, marţi, la Ministerul Afacerilor Interne, un elicopter Sikorsky S-70M ''Black Hawk'' pentru stingerea incendiilor forestiere din Europa va fi operaţionalizat de ţara noastră.