Lista medicamentelor ce te pot lăsa fără permis după un drug-test: sirop de tuse, antialergice

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 06.07.2024 - 10:46
Lista medicamentelor ce te pot lăsa fără permis după un drug-test: sirop de tuse, antialergice - Foto: Facebook/ Poliția Capitalei (rol ilustrativ)

Noile reglementări privind consumul de droguri au pus pe jar șoferii. Aceștia pot rămâne fără permis dacă ies pozitiv la drug-test. Unele rezultate sunt însă fals-pozitive, iar conducătorii auto se tem că vor fi sancționați degraba, după ce au luat medicamente pentru răceală.

SHARE

O listă întreagă de medicamente pot da rezultate fals pozitive la drug-testele poliției. Iar acum, șoferii vor rămâne pe loc fără permis dacă se întâmplă acest lucru. 

Printre acestea se numără cele care conțin substanța activă codeină, care se eliberează doar cu prescripție medicală specială sau în combinație cu alte substanțe active, în medicamente care se pot elibera fără reţetă de la medic.

Lista medicamentelor ce te pot lăsa fără permis după un drug-test: sirop de tuse, antialergice

Toate medicamentele contraindicate conducătorilor auto sunt inscripționate pe cutie cu un triunghi echilateral, cu vârful în sus, de culoare albă, cu laturile de culoare roșie, având în centru un semn de exclamare de culoare neagră.

Există reacţii fals pozitive şi la amfetamine: medicamente pentru diabet, antiemetice sau antialergice, scrie Antena3 CNN.

Reacțiile fals pozitive la cannabinoizi sunt date de antiinflamatorii și antivirale, iar la barbiturice de antiinflamatorii.

Atenţie şi la medicamentele antitusive, multe dintre ele, utilizate pentru răceală şi gripă conţin codeină, care pozitivează testele rapide.

De asemenea, tratamentele cu antibiotice, antialergice, antiepileptice sau vasodilatatoare pot duce la un test fals pozitiv. Mare gijă din nou la prospectul pastilelor pe care vreţi să le luaţi şi să urcaţi la volan.

Rareori, consumul de Ibuprofen simplu poate duce la testarea pozitivă.

Este important de știut că suplimentele cu ulei de cannabis sau cele cu cânepă pot da rezultat fals pozitiv pentru consum de cannabis.

Citește și: Ce alimente nu trebuie să mănânci dacă te urci la volan? Poți ieși pozitiv la Drug Test

În ceea ce privește alimentele, consumul unei cantități mari de mac, dar și băuturile de tip apă tonică sau energizantele pot duce la pozitivarea testului rapid antidrog.

20% din teste au fost infirmate

Potrivit informaţiilor furnizate de către structurile rutiere teritoriale ale Poliției, la nivel naţional, în perioada 2021 – 2023, au fost infirmate aproximativ 15-20% din totalul mostrelor biologice prelevate conducătorilor auto depistaţi pozitiv la testele efectuate cu aparatele drugtest.

Consiliul superior de medicină legală (CSML) explică, într-un material publicat pe pagina web a acestui for, care sunt motivele pentru care în urma testărilor privind prezenţa sau absenţa substanţelor psihoactive în cazul şoferilor există diferenţe între rezultatele negative oferite de sistemul toxicologic medico-legal şi cele obţinute la testarea de către organele de poliţie.

Aceste diferenţe se justifică, printre altele, prin faptul că testele rapide utilizate în cadrul Poliţiei Române sunt teste rapide de screening sau de orientare şi nu sunt teste de diagnostic sau de certitudine, aşa cum sunt analizele efectuate în cadrul INML sau IML, iar în cazul unui rezultat pozitiv, în mod obligatoriu acesta trebuie confirmat şi prin alte metode de investigaţie, conform stirileprotv.ro.

Citește și: Ce se întâmplă dacă depășești limita de viteză cu 1 km/h? Scrie în Codul Rutier amenda care se dă

De asemenea, medicii legişti precizează că există ”numeroase substanţe” care nu sunt incluse pe lista de substanţe interzise, dar care pot da reacţii fals pozitive.

Rxistă reacţii fals pozitive la:

► amfetamine: medicamente pentru diabet, antiemetice, antibiotice, antialergice;

► cannabinoizi: antiinflamatorii, antivirale;

► barbiturice: antiinflamatorii;

► opiacee: antitusive (multe medicamente utilizate pentru răceală şi gripă conţinând codeină, care pozitivează testele rapide), antibiotice, antialergice, antiepileptice, vasodilatatoare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te